Paideia

Paideia – παιδεια

Cuvântul grecesc „paideia” nu are o traducere exactă în limba română sau engleză. În esență, cuvântul face referire la acea parte a creșterii și a educației care formează sufletul unei ființe umane — și este cheia formării unei culturi.

Creștinii de azi vorbesc despre viziunea asupra lumii. Dar, adesea, nu înțeleg conceptul mai profund al paideiei — termenul folosit de fapt în Biblie. Grecii antici au înțeles puterea construirii intenționate a unei culturi prin paideia. O idee paralelă se regăsește în Israelul antic (Deuteronom 6).

În Efeseni 6:4, vedem chemarea timpurie a creștinilor către părinți de a-și crește copiii în paideia lui Dumnezeu.

Şi voi, taţilor, nu provocaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina [paideia] şi învăţătura Domnului. (Efeseni 6:4)

Diverse traduceri numesc aceasta „disciplina” sau „instrucțiunea” sau „mustrarea”, niciunul dintre ele adecvat. Alte expresii utilizate frecvent sunt „viziune creștină asupra lumii” sau „caracter bun”, dar paideia implică mult mai mult.

Paideia este, la un anumit nivel, transferul unei perspective asupra lumii de la profesor la elev. La alt nivel, ea modelează și formează copilul în ceea ce privește dorințele, pasiunile și iubirile sale. Ea reprezintă acea parte a creșterii și educației care formează sufletul unei ființe umane — și este cheia formării unei culturi. Cu alte cuvinte, paideia descrie valorile pe care le iubim cu adevărat, adevărul pe care îl credem cu adevărat și ceea ce presupunem despre natura lumii noastre.

Ce legătură are educația cu cultura? Educația clasică recunoaște că răspunsul corect este „totul”. Toate școlile întăresc un anumit tip de paideia. Diferența este că școlile clasice creștine își proiectează intenționat programele pentru a forma o paideia creștină. Și facem acest lucru având acces la 2000 de ani de experiență.

Paideia definită

În esență, paideia motivează deciziile și comportamentul nostru, prin afecțiunile noastre. Cum gândim? Cum votăm? Ne căsătorim? Avem familii mari? Familii mici? Facem lucruri productive? Pornim o revoluție? La suprafață plutesc milioane de acțiuni, însă sub fiecare decizie stau straturi peste straturi de presupoziții implicite și alte influențe. Paideia este cadrul gândirii, simțămintelor și narațiunii prin care fiecare dintre noi interpretează totul. Deoarece este blocul de construcție al culturii, paideia determină viitorul unui popor.

Paideia este transmisă prin educație. Educația formală joacă un rol, dar la fel și viața noastră de familie și societatea în care trăim. Paideia este greu de observat pentru că este atât de adânc înrădăcinată în noi. Capătă formă în copilărie și este atât de maleabilă în perioada adolescenței. Paideia este greu de definit pentru că, în multe privințe, ne definește pe noi.

Majoritatea oamenilor nu au auzit niciodată despre acest cuvânt. Și totuși, acest cuvânt a fost fundamental pentru gândirea greacă. Ea este ingredientul principal în formarea culturii și, astfel, a civilizației. Și, în zilele noastre, vedem tot mai clar cum arată atunci când civilizația începe să se destrame.

„Civilizația nu este un standard de viață. Nu este un mod de viață. Civilizația este urmărirea deliberată a unui ideal comun. Educația este încercarea deliberată de a forma caracterul uman în termeni de ideal. Haosul din educație cu care suntem familiarizați este un semn infailibil al dezagregării civilizației; pentru că arată că idealurile nu mai sunt comun împărtășite, clar înțelese sau urmărite deliberat.”

— Robert Maynard Hutchins, Universitatea din Chicago, mijlocul secolului XX

Paideia în acțiune

Când vedem generațiile mai tinere îmbrățișând lucruri care nu sunt adevărate sau condamnând lucruri pe care ar trebui să le accepte, vedem paideia în acțiune.

Educația clasică ia în considerare întreaga persoană, inclusiv viziunea asupra lumii, obiceiurile, tiparele de gândire, caracterul și cultura. Pe măsură ce o persoană crește, ea absoarbe mediul înconjurător, nu doar răspunsurile la întrebările la teste. Educația lor modelează cine sunt, cum văd lumea și cum acționează în cadrul ei. Educația ar trebui să fie, înainte de toate, despre cultivarea virtuții și aprecierea profundă pentru adevăr, bunătate și frumusețe. Obiectivul, atunci, este să modelăm virtuțile și să ascuțim rațiunea elevilor, astfel încât acestea să fie în conformitate cu voia lui Dumnezeu — o paideia creștină.

Dacă ne întoarcem să ne punem credința în Isus Hristos, în și pentru toate lucrurile, avem o speranță reală pentru generațiile viitoare. Dar nu ne putem compartimenta credința. Trebuie să privim totul prin lentila creștinismului. Trebuie să iubim ceea ce iubește Hristos. Și să urâm ceea ce urăște El. Trebuie să ne ordonăm corect iubirile astfel încât să fim înțelepți. Trebuie să muncim cu sârguință și cu tărie. Trebuie să iubim dreptatea și, odată cu ea, adevărul. Trebuie să temperăm toate iubirile noastre cu har. Mai presus de toate, trebuie să-L iubim pe Dumnezeu și apoi pe aproapele nostru. Credința și speranța noastră vor deveni astfel sare, influențând lumea din jurul nostru. Aceasta este paideia — afecțiunile cultivate și înclinațiile inimii noastre spre virtutea ordonată corect în suflet.

Scopul educației copiilor noștri este ca ei să îl iubească pe Dumnezeu și să se bucure de El pentru totdeauna. Iar creștinătatea occidentală de acum câteva secole, cu toate defectele ei, cunoștea asta. Din primul secol până în secolul al XIX-lea, educația clasică creștină a fost modul în care părinții creștini au cultivat o paideia creștină în copiii lor. Însă educația modernă s-a dezlipit de acest trecut. A fost nemulțumită de moștenirea ei și s-a dezlipit de ea cu mândrie.

Secularizarea societății moderne l-a lăsat pe educatorul de azi vorbind despre scopul educației fără a putea articula scopul omului. Și astfel, cu picioarele plantate în aer, el consideră că poate clădi o fundație pentru picioarele generației următoare. Tot ce a rămas din educație este pregătirea pentru piața muncii. Dar omul nu se hrănește doar cu pâine iar educația nu se măsoară doar prin viteza de angajare.

„Educația nu este o materie” spunea G.K. Chesterton „și nu se ocupă de materii, ci este un transfer al unui mod de viață”. Dar o societate fără un mod de viață coerent este destinată dezintegrării. Dacă ați simțit această dezintegrare, ați simțit pierderea paideiei creștine.